duminică, 27 ianuarie 2008

2017 - Prima

Venise iarna, plina de zapada iar viata noastra intrase in rutina. Nu aveam idee de ce faptul ca eu doream sa resping radiatia functiona, dar nu te plangi cand ai macar un avantaj acolo. Chiar ma obisnuisem si nu mai era un efort, ajunsesem sa fac asta in mod reflex. Dar tot nu ne aventuram afara, doar pana la Mega Image sa mai luam provizii. Aveam insa drumuri in alte statii de metrou, care aveau nevoie de decontaminare, ceea ce ne permitea sa facem rost de haine de la Unirii si Aparatorii Patriei de exemplu sau de unelte si ceva materiale de constructie de la Aviatorilor. Era tare ciudat sa mergem in hiper-uri sau mega-uri si sa le vedem goale, fara cozi, fara cumparatori, fara angajati... Luam ce puteam duce. Greu a fost sa gasim instalatori si electricieni, dar cautand prin toate statiile, din vorba in vorba s-au adunat 2 echipe. Cu materialele luate de expeditiile noastre afara au reusit incet incet sa faca reamenajari: un fel de zone de dormit, dusuri, sali de lectura care erau si clase pentru cei mici, chiar si mici infirmerii. Am adunat chiar si carti si DVD-uri, un LCD TV de la Samsung si de 3 ori pe saptamana puneam un film. O data pe saptamana ne duceam la CET-uri sa verificam rezervele de combustibil, dar datorita consumului mult redus stocurile aveau sa ne tina usor pana in vara.
Se poate spune ca eram privilegiat. Pentru ca eram util comunitatii eram primul care isi alegea din mancare, aveam un laptop doar al meu, filme si carti, dormeam cel mai bine si la cald pentru ca eram in centrul grupului intotdeauna. Sincer, imi placea sa fiu privit cu admiratie, dar a trebuit sa pun o limita cand mi-au adus niste sucuri si biscuiti de la Mega Image sa le "binecuvantez". Stiam ca sunt deosebit, superior chiar prin inteligenta si talentul meu special. Dar numai Dumnezeu binecuvanteaza, asa ca le-am scos ideea asta din minte. Cu briceagul meu Victorinox am tras o taietura in palma si le-am spus "Zeii nu sangereaza". Bine, nici oamenii nu se vindeca in 5s dupa o taietura asa adanca, dar am purtat o saptamana mana bandajata pentru aparente. Si da, m-a surprins sa vad ce factor de regenerare am, dar nu m-a mai socat. Insa am inceput sa ma intreb daca nu exista si altii ca mine, nu am indraznit sa deschid discutia asta, era prea devreme si trebuia sa fim uniti nu sa avem un motiv in plus sa fim divizati intre cei normali si aberatiile ca mine.
Doar ca secretele nu raman ascunse mult timp, iar uneori ies la lumina mai repede decat te astepti.
Imi plac duminicile, sunt singura zi din saptamana cand imi dau voie sa ma scol mai tarziu pentru ca sambata organizam o mica petrecere, de fiecare data in alta statie. Un pic de muzica, un pic de dans (si Doamne, cat pot sa urasc sa dansez, dar socializarea este importanta pentru supravietuirea comunitatii). Si trebuie sa mai si dorm dupa o saptamana de colindat si luat decizii pentru ca nici nu mi-am dat seama cand am ajuns cel care hotareste cum se aloca resursele, cine sta de garda, cine merge afara, ce film punem...
Dormeam asa de bine, invelit si la cald cand nici nu stiu de ce m-am trezit. Zgomotul de metal rupt mi-a atras atentia catre intrare si probabil asta a fost ce m-a sculat. Inca cheaun dar in picioare m-am indreptat spre usi. Se zgaltaia baricada facuta de noi iar sunetul de metal rupt,nu, sfasaiat era tot mai tare. M-am uitat in jur dupa ceva care sa poata fi folosit ca arma, dar nu aveam asa ceva. Nu mai eram singurul trezit de zgomot, dar eram cel mai aproape cand baricada a fost spulberata si mese, scaune, dulapuri au plutit in toate directiile. Mie mi s-a parut ca s-au miscat atat de incet si chiar am reusit sa ma dau din calea unui scaun si a unei bucati de mese. Nu a fost nimeni ranit serios, din cate am realizat pe moment. Dar atentia s-a intors repede catre intrare, unde o forma aproape umana se afla in mijlocul resturilor de baricada. Mai corect ar fi spus se afla, pentru ca namila a tasnit foarte repede, un salt neasteptat de mare... doar ca pe la jumatatea lui viteza sa a incetinit foarte mult si am avut destul timp sa ma dau la o parte. Fiind cel mai apropiat am fost prima tinta probabil. Asa am putut sa vad mai bine ce ne ataca, o forma umanoida de peste 2 metri jumatate, acoperita in cateva carpe care lasau sa se vada bratele si picioarele pline de un sistem muscular dezvoltat excesiv, o piele galbuie si aproape solzoasa degete care se terminau cu gheare. Ochi verzi sticlosi si aproape fosforescenti, maxilarul de jos mai proeminent decat cel de sus. Cu un fel de sasait suierat printre colti s-a aruncat din nou catre mine, dar miscarile sale erau atat de incetinite incat nu am avut nici o dificultate sa-i evit ghearele si pumnii cu mici pasi laterali ca sa ma dau din calea sa. Dincolo de panica initiala incep sa imi dau seama ca nu este normal sa ma pot misca atat de repede si sa vad atacurile in ralanti. Dar preocuparea mult mai importanta este faptul ca trebuie oprit iar eu inca gandeam in termeni marimea muschilor duc la puterea loviturii si nu imi dadeam seama cum as putea eu sa castig in fata unui astfel de adversar. In momentul in care m-a ratat cu o directa de dreapta am decis sa imi incerc norocul si sa ma strecor repede langa creatura sa ii car cativa pumni dupa care sa fug deoparte. Era deja in plin avant, eu m-am dat un pic in spate, mi-am ridicat pumnii si am inceput sa lovesc din stanga lui. Prima dreapta a nimerit undeva in ceea ce trebuie sa fi fost abdominalii sai, stanga a prins mai catre plex, seria a doua de lovituri a urcat spre coaste. Ma asteptam sa imi fac praf pumnii si sa imi rup incheieturile, dar macar de as putea sa lovesc indeajuns de tare incat sa ma urmeze afara din statie. Ce bine era daca as fi putut sa transform toata energia cinetica a pumnilor in coastele creaturii si sa le dezintegrez...
Cand am vazut ca isi recapata echilibrul am sarit inapoi, ca sa ma pregatesc sa eschivez un nou atac, ce nu a intarziat sa vina. De data asta am prins 3 randuri de lovituri si pentru ca am gasit pozitie mai buna in dreapta lui loviturile mele de stanga au fost mult mai puternice. Mult mai calm l-am lasat sa treaca de mine si m-am pregatit pentru intoarcerea sa. Doar ca s-a oprit, a mai facut cativa pasi si s-a prabusit scuipand sange.

2 comentarii: