vineri, 26 iulie 2013

Mai zen decat ma asteptam

L.E. cred ca totusi inca eram o idee julit cand am scris, sau poate e pentru ca:


Sunt destul de mandru de faptul ca intr-o lume plina de amagiri si ipocrizie inca reusesc sa fiu corect si sa urmaresc adevarul. Persoanele, situatiile care nu corespund tind sa obtina o reactie din partea mea. Ceva cam ca Dr. Jekyl transformat in Mr. Hyde sau Bruce Banner devenind Hulk ca mai sus.

Lumea s-ar intelege mult mai bine cu mine daca ar urma o regula foarte foarte simpla: sa nu ma minta. Pe altii nu ma intereseaza, dar eu o iau ca pe o lipsa de respect fata de mine si o insulta pentru inteligenta mea.

Sau mai bine zis aveau parte de ea, caci ma numeam judecator, jurat si executor. Si Doamne ajuta, cat executam, nu ma mai opream, nu conta unde, pe forumuri, pe bloguri, colegi la scoala. Nu iertam nimic, infieram tot, ii faceam sa se urce pe pereti pentru ceea ce credeam eu ca este corect. Era scopul meu in viata sa ii vad cum se urca pe pereti de la cateva randuri sau argumente aruncate, cat se sufoca sa imi demosntreze ca eu n-am dreptate.

Ce importanta avea daca era vorba de care placa video este mai buna, sau ca era despre neadevaruri ce mi s-au spus mie, peste tot trebuia sa triumfe adevarul, cineva era vinovat care trebuia pedepsit pana in panzele albe si era minunat sa ii vad cum sufera. Intotdeauna trebuia sa se intample ceea ce credeam eu ca este corect si n-am fost mai presus de aranjat un concurs cu premii astfel incat in urma voturilor celor de pe forum sa castige o prietena. Unii dau contracte de milioane de euro, eu un premiu de 100 si ceva de lei atunci, motivul pentru care nu sunt exact la fel de rau e ca nu am facut-o pentru spaga ci pentru ca am decis ca merita sprijin.

Firmelor care umbla cu tampenii le-am facut reclamatii peste reclamatii, nu s-a schimbat nimic: tot ca pe plantatie isi trateaza angajatii, tot nu respecta normele in vigoare piscina, terasele intinse abuziv pe trotuar tot acolo sunt... Ma uitam azi la informatiile financiare ale unor firme, vai de capul lor, 200 de lei capital social, pierderi raportate la ultimul bilant disponibil, i-a batut deja destul soarta, eu ce sa le mai fac?

Privind in urma ma intreb de ce acordam atata importanta pentru ceva ce acum consider trivial. Candva, calcat pe coada de o prietena, i-am sunat parintii sa le fac teoria chibritului, acum doar le-am dat altora o conversatie sa vada ("la ce usa de cort" asta a fost cam dura, in retrospectiva) cum si-au crescut printzesa - de parca n-ar fi stiut deja.

A trecut ceva timp de cand eram intransigent si cu idei ca puteam schimba lumea, acum sunt poate mai blazat si mai lenes, pentru ca indiferent nu sunt - asta e pentru prietenii "buni" care nu misca nimic sa te ajute. Chiar, stiti ce am observat? Ca foarte des parvenitii si arivistii care nu stiu cum sa epateze cu ultimul iPhone sau Audi (ce BMW, prea multa reclama mascata) luat la mana doua si plin de piese turcesti si chinezesti contrafacute - he he, n-am fost la Sinaia 2 luni chiar degeaba, sunt exact cei pe care poti conta sa dispara in ceata. Iar oamenii normali care au mai putin decat mine sunt de o generozitate surprinzatoare si mi-au fost alaturi la nevoie, cand eram jos si la pamant.

Pe vremuri as fi stricat o reputatie doar pentru ca eu credeam ca a facut ceva gresit si-ar fi aflat toti asta. Si chiar am facut asta o data sau de doua ori, nu-i greu deloc, e de ajuns sa lasi un pic de adevar sa scape - iar oamenii sunt foarte ipocriti, atata timp cat mizeria nu e publica esti cel mai bun prieten, dar imediat ce s-a aflat nu mai vor sa te stie desi si ei la randul lor fac si mai rau. Acum cred ca toti sunt falsi si ipocriti si se merita unii pe ceilalti, ma intereseaza mai curand sa arat ca nu-s chiar asa de prost cum cu siguranta par si ca daca vreau inca pot fi dezagreabil. Dar e atata efort care in cele din urma e inutil, oamenii nu vad decat ceea ce vor sa vada, am constatat ca nu vor sa inteleaga nici dupa repetate atrageri de atentie. Creativitatea a ramas, doar utilizarea ei si-a schimbat un pic indreptarea. Si poti sa castigi o cearta, dar cu ce pret, si de fapt ce castigi? Deja e clar ca daca vreau ceva sau cineva tarat in noroi, n-are sanse - si pot fi crezut pe cuvant in privinta asta, am verificat si-s toate elementele disponibile mai trebuie doar imbinate.

Dar ar fi bine sa nu dau peste o anume scandura de calcat, este exact indeajuns de neimportanta incat sa fac un experiment si sa vad cum e sa renunt la principii si control. Sau poate nu mi-ar pasa, cine stie, depinde de ce dispozitie voi avea atunci. Cel mai probabil mi-ar fi undeva intre lene si mila.

Nu mai stiu daca am fost intotdeauna asa iertator sau e ceva nou, dar pentru un adevar spus acum niste luni bune, poate spre un an, s-a suparat o prietena pe mine. De curand a ajuns unde ii spuneam eu ca va fi si pentru ca are niste chestiuni de rezolvat mi se pare OK sa particip, poate si pentru ca respect faptul c-a fost in stare sa-mi spuna atunci adevarul si sa ne discutam fara a folosi albii de porci. Ma intreb, e semn de maturitate ca nu mai sunt atat de ranchiunos sau e slabiciune ca mai dau o sansa cuiva care mi-a respins violent parerea?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu