Ganduri razlete

Sunt atat de scarbit de toata agitatia si tevatura asta de socializare in masa incat m-am retras in coltul meu. Este clar paralelismul si similaritatea evadarii mele din realitate cu ultimul joc aparut fata de mersul in ultimul club deschis, cum fac altii. Este acelasi lucru, un escapism dintr-o realitate cotidiana terna intr-o lume colorata, pe care sau o putem controla sau care nu necesita control. Ma preocupa atat de mult sa fiu diametral opus de specimenele acestea si am atat de mult dispret si dezgust fata de socializare incat ma inchid in mine si stau departe de ceilalti pana au nevoie de ajutorul meu, pentru ca asta stiu sa fac si cred ca doar pentru asta sunt bun si se asteapta de la mine. Ma consider superior si mai bun decat ei, pentru ca cel mai probabil chiar sunt mai inteligent decat ei, probabil si intr-o conditie fizica indeajuns de buna incat sa nu imi supravietuiasca. Nu aveam nevoie de prea multe contacte nici cand eram mai mic si slab, iar acum ca sunt mare sunt si ceva mai puternic, simt necesitatea si mai putin. Din momentul in care a devenit clar ca sunt mai inteligent decat restul din grup, s-a creat o distanta, care nu a facut altceva decat sa se adanceasca si primeasca tot mai multe argumente in favoarea sa.
Nu imi place sa socializez pentru ca nu imi place sa ma amestec cu creaturi superficiale, nu vad ce as putea castiga sau invata in urma experientei incat sa merite timpul acordat, ce pareri interesante, ce puncte de vedere noi ar putea avea care sa merite interesul meu. Ce altceva ar putea discuta decat un subiect care sa fie la nivelul comun al grupului, deci ceva mediocru? Genul acesta de companie si anturaj poate doar sa ma traga inapoi, ca sa ma aduca la nivelul lor, asa gandesc eu.
Problema mea este ca am devenit atat de bun la ignorat oameni si la a nu ii baga in seama, incat am ajuns sa ratez si personele deosebite care ar merita atentia mea. Asta nu imi place, este neasteptat si chiar am ajuns sa constat ca am eu acum comportamentul pe care il constatam la altii si pe care il consideram negativ acum 4 ani, chiar aici pe blog. Deloc nu imi place, ca am fost atat de neatent incat am ajuns sa am asta in comun cu categorii de persoane pe care le dispretuiesc de atata timp.
Mi-aduc aminte ca acum niste ani, ma enerva ideea sa folosesc Yahoo! Messenger, lucram in ASE in acea perioada. Nu mai tin minte exact circumstantele, dar cred ca era din cauza ca nu imi place sa pun mana pe telefon si rata de succes in a gasi persoana care ne trebuia (si isi avea biroul la parter iar eu eram la etajul 4) era destul de mica, am instalat mess. Dupa care am tot adaugat persoane de contact si a ajuns in timp ca foarte mare parte din interactiunea mea cu cunostiintele mele sa fie facuta prin intermediul sau. Am inca sperante pentru mine, pentru ca inca nu am ajuns sa ma intalnesc in viata reala cu prietenii ca sa discutam ce s-a intamplat pe messenger. Sunt sigur ca mesengerul si-a adus contributia la indepartarea mea de contact uman.
Comoditate, egoism, raceala, chiar si lipsa de seriozitate se pot folosi pentru caracterizarea mea in anumite aspecte. Si asta nu pentru ca mi-ar fi inerente personalitatii mele si pentru ca eu chiar as fi asa, ci pentru ca mi-a fost teama sa ma deschid mai departe catre cine merita si am ramas circumspect in loc sa stiu sa manifest incredere, afectiune, prezenta cand era nevoie de mine. Sunt asa pentru ca de absolut fiecare data cand mi s-a intamplat sa ajung sa am incredere, am fost ranit.
Cred ca e nevoie de o schimbare, uneori e nevoie sa iti lipseasca ceva, sau cineva, ca sa iti dai seama cat de mult ajunsese sa conteze. Aceasta sigur nu se va intampla peste noapte, mai ales daca va trebui sa ma ocup singur de asta, cum fac de obicei cu problemele care ma preocupa.