Dune este o poveste, si o serie de carti, intr-un univers SF creat de Frank Herbert. Omenirea s-a extins in spatiu, peste multe sisteme si planete, pana la inceputul actiunii deja avusese loc un razboi impotriva robotilor cu inteligenta artificiala si eliminarea acestora, iar pe planeta Dune fusese descoperita mirodenia. Aceasta este un drog care extinde limitele vietii oamenilor, imbunatateste memoria, ascute capacitatile de a prevede viitorul si se gaseste doar pe Dune, ceea ce creaza o panza de paianjen de intrigi, lupte politice si razboaie, asasinate si comploturi. Singurul dezavantaj, e ca provoaca dependenta si in lipsa unei doze constante moartea.
Miza este ceva mai mare decat un pumn de mirodenie, este in final vorba de calea pe care va evolua omenirea spre maturitate si independenta ca indivizi si specie, viziunea de ansamblu a lui Frank Herbert este extrem de complexa.
In prima carte, Paul Atreides, eroul principal, este mostenitorul de drept al domniei peste planeta Dune, si duce o lupta de guerilla pentru a-si obtine drepturile. Pentru asta foloseste bombe atomice, ca sa faca o spartura intr-un zid natural, desi folosirea armelor atomice este strict interzisa. Folosirea impotriva oamenilor, el le foloseste impotriva unui zid pentru a ajunge la oameni, ceea ce ii permite sa scape de represalii din partea celorlalti nobili stapani de planete si a aliantelor comerciale. Dar asta pentru ca el are controlul asupra continuarii sau opririi productiei de mirodenie, si de cateva ori pe parcursul cartii spune:
The power to destroy a thing is the absolute control over it. Puterea de a distruge ceva inseamna control absolut asupra sa.
Are dreptate, pentru ca el este singurul care poate opri productia de mirodenie, aruncand galaxia intreaga intr-un nou Ev Mediu.
Foarte des oamenii sunt in stare sa vada doar in imediat, fara sa cantareasca si consecintele urmatoare actiunilor lor si au impresia ca detin controlul asupra bunurilor, locului lor de munca sau relatiilor pe care le au. Intr-o oarecare masura, asa este, dar in realitate controlul il detine doar persoana care poate sa puna capat situatiilor in care se afla. Eu sunt o astfel de persoana, pentru ca spre deosebire de restul oamenilor obisnuiti, vad conexiuni, actiuni si consecinte, iar inteligenta mea imi permite sa gasesc cai prin care sa distrug ce cred altii ca au. Diferenta intre mine si ei, e ca daca pot sa fac ceva nu inseamna neaparat ca o voi face.
De ce m-am gandit la asta? Astazi, intamplator de Dragobete, niste idioti au calcat pe bec. Eu stiu ca au calcat pe bec, poate si ei stiu ca au calcat pe bec, ma intreb daca in prostia lor isi dau seama ce mi-au pus in mana. Chiar si fara sa faca greseala de azi, tot aveam destule instrumente la indemana pentru a le termina lor ideile ca au vreo urma de control in lumea in care traiesc. Dar in bezna in care se afla, imi ofera pe tava si mai multe, poate presupunand ca inteligenta mea este indeajuns sa ma opreasca de la actiunile ce le pot intreprinde. Este tipic feminin aceasta orbire, uitand de simtul pentru justitie si onoare, considerand doar ce le convine lor. Dar vom afla mai incolo ce aleg eu sa fac, cu ce mi se ofera. Deja stim ca n-au fost in stare sa actioneze corect sau macar pe fata.
Intrebarea e cine sunt eu? Inger? Sau demon?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu