"Autograful e real"

Nici macar atata lucru nu i-am spus... pentru ca nu am nimic in plus de spus fata de ce am zis deja sau de ce am transmis ca mesaj.
Mi-am dat seama discutand despre relatii, viata si telenovele la o bere cu cateva persoane de sex feminin prezente, ca inca o data nu sunt normal sau obisnuit. Subiectul era una care il suna pe unul sa ii spuna ca nu mai au ce vorbi, nu mai au ce discuta etc. Dar il suna sa ii spuna asta, actiune ce bineinteles ca intra in contradictie cu mesajul. Daca eu consider ca nu am nimic de spus, atunci nu spun, nu intreb, nu bag in seama si in general imi place foarte mult pentru asta personajul lui Jacob din Twilight: Eclipse - procedam la fel.
(Ce ma mira un pic, este cum se ascunde de mine, daca as vrea sa o gasesc exista programele de detectat personajele invisible. Asta presupunand ca nu mi-ar mai functiona inteligenta, simtul de observatie iar capacitatile deductive ar fi inferioare celor de care dau dovada morcovii de pe masa din bucatarie.)
Si a continuat discutia cu fata blonda si atzatzata despre barbatii care nu suna sa spuna ca nu mai vin. Ea o lua ca pe un afront, o lipsa de respect, iar eu explicam fara sanse de intrat in instructiunile procesate de mintea ei ca pentru un barbat nu este o prioritate sa dea raportul femeii cu care este. Este chiar o dovada de independenta, un fel de dat din copite, pe care il practica pentru a-si manifesta masculinitatea nefacand o chestie pe care ea o vrea. E vorba de puncte de vedere diferite, femeile isi fac griji daca nu stiu pe unde le sunt idiotii, barbatii vad asta ca pe o tentativa de control, de manipulare. Dar nu voia sa inteleaga alt punct de vedere decat al ei, altfel fata desteapta, cu  bun simt, diplome, cariera serios peste nivelul meu si probabil mai buna la ce face decat as fi eu...
Cred ca fiecare dintre noi isi are particularitatile si sensibilitatile sale, mie de exemplu imi place sa vad corespondenta, trasabilitate, complementaritate si justificare prin actiuni pentru vorbele aruncate in vant. De aceea probabil ca sunt o persoana foarte dificila din multe puncte de vedere, care include la minciuni si tradare o plaja mult mai larga decat un om obisnuit. Eu nu iert cand mi se cere iertare, de fapt nici nu am nevoie de asta. Pot sa iert doar cand constat fara dubii ca persoana si-a inteles greseala si comportamentul i se schimba in consecinta. Deocamdata asta mi s-a intamplat doar o data pana acum si in mod paradoxal e o domnisoara blonda. Pe cei din familie trebuie sa ii iubim oricum si nu se pune.
Si pentru ca nu iert, asta implica si ca sunt razbunator, trebuie sa recunosc ca sunt zile in care trebuie sa ma razboiesc cu Alex mare si rau ca sa nu trimit un anumit e-mail. Zile in care nu sunt o persoana draguta care face ceea ce este corect, sunt un ticalos care alege sa faca ceea ce este corect.
De fapt, in realitate, sunt foarte simplu de topit in pantofi...pentru ca am un scop in viata, care ma defineste si care de fapt este singurul meu punct slab.