Afectiune de la familie si cei dragi si apropiati.
Acceptare si recunoastere din partea celor din jur.
Scop in viata, ceva pentru care sa traim si sa ne trezim dimineata.
Cred ca nu ne dam seama de golurile care le avem si incercam sa inlocuim bucatile lipsa din suflet cu obiecte si posesiuni. Casa mai mare, masina mai puternica, televizor cat peretele, consola de ultima generatie, frigider plin cu bere de firma sau vinuri scumpe pentru a impresiona lingusitori care nu conteaza. Nici una nu ofera afectiune, poate cel mult la recunoasterea unui statut social.
Cu experiente false si amagiri ne petrecem noptile si ne secam banii, ne inecam sanatatea in alcool iar reputatia ne-o sapam cu farisei si misei pe care-i credem prieteni. Cand esti singur si nu ai nimic, atunci cand ti-e greu sa te ridici afli cine-ti sta alaturi, cand n-ai nimic de oferit decat timpul tau.
Ce nu inteleg este de ce trebuie sa ne complicam atat de mult viata. Dar si mai mult nu inteleg de ce ma uit cu o urma de invidie la astfel de scene, privind din afara, intotdeauna singur. Ar trebui sa fiu nemuritor si rece, sa nu imi pese in sufletu-mi inghetat, dar in lumea asta imperfecta pana si eu am nevoie de afectiune. Pot doar sa sper ca e un moment de slabiciune pasagera, care-mi va trece si-mi voi reveni la normalul cinic si ironic si rece.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu