Orbi

Astazi am avut din nou dreptate si in privinta cauzelor si a efectului. Sau efectelor, depinde cum le numeri.
Fiintele umane sunt atat de usor de urmarit, de previzibile in limitarile conditiei lor de creaturi dominate de instincte.
Si e atat de simplu de vazut cum te mana dorintele si instinctele. De ce oare insista sa stea cu ochii inchisi si sa nu isi accepte conditionarile de baza: hrana, sex, dorinta de supravietuire, teama de moarte.
Si asta duce la judecati gresite, pentru ca oamenii nu isi inteleg de fapt nici dorintele lor si nici pe cele ale oamenilor din jur. Nu inteleg care este natura scopurilor pe care ei le urmaresc si nici de ce.
Pufosul de exemplu, cand era mai mic nu avea cine stie ce PC, nu avea bani de asa ceva. Nu prea avea jocuri, nici de asta nu prea avea bani, nici macar piratate. Acum ca a ajuns mare compenseaza, cel mai nou hardware, cele mai noi jocuri. Cauta ceea ce i-a lipsit cand era copil.
In esenta acelasi lucru face si pe plan spiritual, i-a lipsit afectiunea manifestata deschis, acceptarea si respectul anturajului, prieteni pe care sa poata conta, si mai tarziu o stapana pentru singurul sau bun de pret - sufletul lui. A invatat sa se protejeze si sa isi ascunda sensibilitatea ca sa nu mai fie ranit. Acum nu poate fi dezamagit sau tradat pentru ca nu are sperante si nu are incredere.
Pentru motanicul care a ajuns este foarte clar ca desi in aparenta este voit amuzant, comportamentul sau este studiat sa fie sociabil, de ajutor la nevoie... exista un gol, un intuneric bezna in care e rece si frig iar lumina nu are sperante. Asta este realitatea pe care o are in fata zi de zi, de dimineata cand se scoala si pana seara tarziu cand adoarme cu laptopul in brate.
Nu e interesant cum in viata avem parte de exact ceea ce nu ne dorim cel mai mult? Dar motanicul nostru accepta banii, puterea si responsabilitatile ce ii sunt acordate. Le-a meritat cu varf si indesat. Iar o data, de mult, acum timp in urma, merita sa fie iubit.
Trist este ca li se arata oamenilor ce gresesc si unde si continua sa nege realitatea, pe care nu o pot accepta. Nu pot face asta pentru ca ar insemna sa isi schimbe imaginea despre sine. Cum sa faca asta o femeie care spera sa ajunga o doamna intrand dintr-o famile de tarani intr-una de bogatasi post-decembristi? Sau vreun smecheras de bani gata sa realizeze ca principala calitate pe care o vad oamenii din jurul sau la el sunt banii familiei? Vreo pitzipoanca ce se crede frumusetea pamantului cum sa accepte ca nu are idee de haine, culori si cum sa le asorteze? Dar un idiot cu mari pretentii de super priceput in toate sa realizeze ca de fapt nu stie nimic?
Oamenii au masti pe care le pun atat de mult si atat de des pentru ceilalti incat nici ei nu mai realizeaza care le este adevarata fata si nu vor sa infrunte hidosenia care au creat-o.