Luni si 13 cu previziuni indeplinite de ploaie si fulgere, o zi care nu prevestea nimic bun avand atatea elemente negative de partea sa a reusit sa se incheie intr-un mod foarte placut pentru mine.
Invitat de o prietena si pictorita am fost la vernisajul organizat pentru ea si alte 3 doamne si 1 invitat special la Old Nick Pub.
Sabotat de mintea mea obosita si cu gandul la altele, am luat-o spre cealalta piata care nu este Lahovary de la Romana, din fericire Xperia pro al rescate si m-am reorientat spre destinatia corecta.
Old Nick Pub a fost usor de gasit, un pic ascunse indicatiile pentru urcat la etaj dar un veteran al RPG-urilor Baldur's Gate si Neverwinter Nights a gasit repede drumul catre scarile ce duceau la etaj.
Personajul care povestea celor care sufereau sa ii fie audienta a reusit sa fie o combinatie pe care o credeam imposibila: amuzant pe alocuri si totusi plictisitor de moarte, divagand pe diverse ramuri ale subiectului si intinzand prezentarea mult prea mult.
Mergand la acest vernisaj pentru Andrea Bratucu lucrarile ei m-au interesat mai mult, o parte importanta din ele fiind noi fata de cele pe care le stiam de la expoztia de la Opera. Constat o focalizare a stilului folosit, in aplicarea pensulei pe panza, paleta coloristica ramane inca fracturata intre culori reci si terne pe de o parte si culori calde si luminoase pe de alta. Nu vad culori preferate iar tranzitia intre cele de factiuni coloristice daca si cand sunt folosite in acelasi tablou este foarte dura, strict delimitata. Ca o schisma, este cuvantul care mi-a venit in minte aseara, pe moment.
Lucrarile lui Rares Kerekes, un artist furat de Bucuresti Sighisoarei, ii reflecta personalitatea optimista si deschisa, fiind la randul lor vesele, luminoase si de un oarecare succes in reprezentarea curentului cubist. Poate mi-au placut si pentru ca in esenta jocurile pe calculator care ma pasioneaza atat sunt esenta doar cuburi si triunghiuri infinit de fine combinate intr-o imagine finala ce sfarseste afisata pe ecran.
Ma gandeam utiandu-ma la tablourile sale la pericolul pe care il infrunta fiecare artist pentru ca trebuie sa mearga pe o poteca foarte ingusta pentru a ramane artist si a nu cadea in pacatul comercialismului sau ceda vanitatii si dorintei de a fi admirat. Arta trebuie creata pentru arta, pentru viziunea care il conduce pe pictor, nu pentru public sau cumparatori. Si pentru asta trebuie, cred, multa putere.
Tablourile Daianei Savopol si ale Sandrinei Stroe parca sunt semnate inversat de artiste. Daiana este expansiva si hotarat la comanda "sa vina sampania!" iar imaginile sale sunt focalizate pe migala, detaliu si delicatetea trandafirilor de exemplu, in timp ce Sandrina este timida, usor retrasa si poate chiar rusinata de atentia primita pentru picturi foarte inchegate si fundamentate ca stil si culori.
Product managerul din mine nu poate sa nu priveasca si latura investitionala a artei, cu preturi incepand de la 250 spre 400 de Euro, cateva lucrari mi s-au parut achizitii bune pentru un colectionarul de arta. In timp ma astept ca valoarea lor sa creasca substantial, asa cum se intampla cu lucrarile timpurii ale pictorilor de succes.
Aceasta postare nu ar fi fost posibila fara consilierea tehnica a criticului de arta care este etalonul de pufoshenie Mr. Bilbo
Invitat de o prietena si pictorita am fost la vernisajul organizat pentru ea si alte 3 doamne si 1 invitat special la Old Nick Pub.
Old Nick Pub a fost usor de gasit, un pic ascunse indicatiile pentru urcat la etaj dar un veteran al RPG-urilor Baldur's Gate si Neverwinter Nights a gasit repede drumul catre scarile ce duceau la etaj.
Personajul care povestea celor care sufereau sa ii fie audienta a reusit sa fie o combinatie pe care o credeam imposibila: amuzant pe alocuri si totusi plictisitor de moarte, divagand pe diverse ramuri ale subiectului si intinzand prezentarea mult prea mult.
Mergand la acest vernisaj pentru Andrea Bratucu lucrarile ei m-au interesat mai mult, o parte importanta din ele fiind noi fata de cele pe care le stiam de la expoztia de la Opera. Constat o focalizare a stilului folosit, in aplicarea pensulei pe panza, paleta coloristica ramane inca fracturata intre culori reci si terne pe de o parte si culori calde si luminoase pe de alta. Nu vad culori preferate iar tranzitia intre cele de factiuni coloristice daca si cand sunt folosite in acelasi tablou este foarte dura, strict delimitata. Ca o schisma, este cuvantul care mi-a venit in minte aseara, pe moment.
Lucrarile lui Rares Kerekes, un artist furat de Bucuresti Sighisoarei, ii reflecta personalitatea optimista si deschisa, fiind la randul lor vesele, luminoase si de un oarecare succes in reprezentarea curentului cubist. Poate mi-au placut si pentru ca in esenta jocurile pe calculator care ma pasioneaza atat sunt esenta doar cuburi si triunghiuri infinit de fine combinate intr-o imagine finala ce sfarseste afisata pe ecran.
Ma gandeam utiandu-ma la tablourile sale la pericolul pe care il infrunta fiecare artist pentru ca trebuie sa mearga pe o poteca foarte ingusta pentru a ramane artist si a nu cadea in pacatul comercialismului sau ceda vanitatii si dorintei de a fi admirat. Arta trebuie creata pentru arta, pentru viziunea care il conduce pe pictor, nu pentru public sau cumparatori. Si pentru asta trebuie, cred, multa putere.
Tablourile Daianei Savopol si ale Sandrinei Stroe parca sunt semnate inversat de artiste. Daiana este expansiva si hotarat la comanda "sa vina sampania!" iar imaginile sale sunt focalizate pe migala, detaliu si delicatetea trandafirilor de exemplu, in timp ce Sandrina este timida, usor retrasa si poate chiar rusinata de atentia primita pentru picturi foarte inchegate si fundamentate ca stil si culori.
Product managerul din mine nu poate sa nu priveasca si latura investitionala a artei, cu preturi incepand de la 250 spre 400 de Euro, cateva lucrari mi s-au parut achizitii bune pentru un colectionarul de arta. In timp ma astept ca valoarea lor sa creasca substantial, asa cum se intampla cu lucrarile timpurii ale pictorilor de succes.
Aceasta postare nu ar fi fost posibila fara consilierea tehnica a criticului de arta care este etalonul de pufoshenie Mr. Bilbo
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu