Am mai ucis, cand eram mic. Omoram gandaci si la un moment dat mi-a intrat in cap ca ce e mult nu e bun. Si cum erau multe broaste in lacul parcului 23 August concluzia logica a fost ca trebui redus numarul lor, ca sa fie bine. Copil prost ce eram, am folosit un bat pe care il lasam sa cada peste ele si mai tarziu o bara de metal. Unele nu mureau pe loc, altele incerca sa sara si acum tin minte una care si-a lasat piciorul smuls de bara.
Cand am crescut mare mi-a fost scarba de mine, de ce am facut, de prostia mea.
Acum, in aceasta dimineata, am ucis din nou. Dar a fost diferit, altfel. De data asta... m-am simtit bine, mandru de mine. De ce, pentru ca era vorba de viata mea? Pentru ca era vorba de viata altora? Sau pentru ca am aratat inca o data ca sunt util si ca este nevoie de mine?
Asta era de fapt, imi cumparam afectiunea si atentia cu faptul ca eram de folos. Cel putin asa credeam, asa voiam sa cred, pentru ca in realitate nu poti cumpara ce nu se poate vinde.
Doar ca acum, era ceva diferit pe fetele din jur. Nu mai era respect, ci frica. Vedeam cum se uita, le auzeam aproape gandurile, se intrebau daca sa fuga sau nu. Erau speriati de ce se intamplase, erau mai speriati de monstrul cu fata umana din mijlocul lor decat de cel care i-a atacat de afara.
Nu era decat un singur lucru de facut, am inceput sa ma indrept spre iesire, voiam sa plec, sa nu mai vad frica lor atat de evidenta... Dupa atata timp in mijlocul lor inca nu ma cunosteau, nu intelegeau ca nu as putea niciodata sa-i ranesc? Erau tot ce aveam, problemele lor ma tineau la limita sanitatii si ancorat in realitate.
Cum sa ramai intreg la minte cand te trezesti in stare sa anulezi legile naturii? Cand esti o aberatie?
"Lexa, nu pleca!!" m-a lovit mai tare decat ar fi facut-o probabil creatura care zacea la cativa metri. M-a salvat, un baietel de 4-5 ani, nimeni nu il cunostea dinainte si nici el nu isi stia varsta, a fost cel care m-a oprit. Foarte probabil ca era orfan, de el avea grija un cuplu de pensionari ai caror copii si nepoti apucasera sa fuga. Aveau grija unii de celalalti de fapt, Nica sa se spele pe maini inainte de masa si pe dinti seara inainte de culcare - si cat incerca sa scape de asta, nu-i placea deloc sa astepte sa manance cand venea de la joaca de prin tunele. Iar el trebuia sa aiba grija de "mami buna" si "tati bun" cum le zicea, sa isi ia medicamentele. "Trebuie sa ne citesti ce se intampla cu Skywalker, daca reuseste sa il salveze pe cavalerul Jedi doctor din templul Sith". Proasta alegere pentru lectura pentru niste copii mici, dar selectia era cam limitata. Si pe urma Jedi si Sith sunt doua fete ale aceleiasi monede, binele si raul... E bine sa invete de mici sa faca distinctie intre ele si sa aleaga bine. Ce noroc ca el a vazut mai bine decat mine.
S-a auzit un suspin de usurare in toata statia, toti s-au relaxat si si-au mai revenit. Chiar daca nu complet, si nu a fost niciodata la fel. Stiam asta.
Statia de la Stefan cel Mare era destul de aproape de spital, si aveau catia doctori asa ca le-am trimis lor creatura sa o studieze. Nu ma asteptam sa ajunga la alta concluzie decat ca este un mutant care a luat-o pe alt drum decat cei ca mine. Cel mai probabil din cauza expunerii mai intense, mai indelungate.
Oare asta ma astepta si pe mine? O bruta fara ratiune in stare doar sa distruga? Unde e mandria de mai devreme, n-au ramas in loc decat noi temeri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu