vineri, 31 martie 2006

Kore wa... shinobi desu

Mi-am adus aminte azi de vremurile copilariei...
Pe atunci eram tare speriat de tot felul de prostii:
- golanii care nu agreau deloc faptul ca eram curatzel, mai destept si care egalau scorul cu singurul lor avantaj - forta fizica - pana cand l-au pierdut si pe acela.
- reguli peste reguli: nu iesi afara, nu te juca cu golanii, nu vorbi neintrebat, fi politicos, pe o fata sa nu o atingi nici cu o floare si multe, multe altele
- frica de a face ceva gresit si sa se supere ai mei pe mine, eu nu suport nici acum bine ideea ca o persoana importanta pentru mine e suparata sau dezamagita pe mine.
Toate astea m-au facut sa invat se devin neobservat, invizibil... umbra unei fantome. Probabil din cauze ca acestea nu ma intereseaza gloria, nu ma intereseaza sa fiu in lumina reflectoarelor, nu ma intereseaza atentia celorlalti. Mie imi place sa stau in umbra, sa veghez si sa fiu din cand in cand bagat in seama pentru asta.
Dar asta are si avantaje, sa nu fii vazut... auzit... simtit... decat cand e prea tarziu :D. Asa cum au aflat golanii de mai sus, cand le-a venit momentul. Si cum in timp vor vedea si altii, care au avut inspiratii la fel de proaste.
Neplacut e uneori, pentru ca sunt asa de invizibil, ca nici persoanele care conteaza nu ma vad. Poate sunt eu de vina ca ma fac invizibil prea mult pentru ele... dar as vrea atat de mult sa ma vada singure uneori. Trec pe langa mine, ziua in amiaza mare, masina lor Dacia Logan si nu ma vad, ca azi la pranz. Si mai cred ca au idee sa judece ce merita atentie si ce nu...
In definitiv, nu conteaza asa de mult. Pentru mine conteaza sa pot sa imi fac treaba, sa am grija din umbra... Kore wa... shinobi desu. Aceasta e calea luptatorului din umbra.

4 comentarii:

  1. ...bere?
    asta e concurs de ghicit, ca vad ca ai lasat fraza neterminata?!
    cat despre vremurile copilariei..ce sa zic. a fost super ca nu scapam nici o ocazie sa ma joc dar imi amintesc ca si faceam multa traznai si incasam cate o batuta aproape zilnic.:)noroc cu frate-miu, ca era mai mare (si enorm de mai cuminte) si ma mai salva de batul mamei.:D

    RăspundețiȘtergere
  2. Am invatat de mic sa ma ascund, sa fiu invizibil. Nu ma deranjeaza asa mult talentul asta acum, e utilizabil in multe instante.
    Si imi permite sa ii observ pe ceilalti, sa ii vad ce fac si cum sunt in realitate. Sa ii judec. Sa intervin cum cred eu de cuviinta, sau sa imi vad de ale mele.

    RăspundețiȘtergere
  3. primul comentariu il scrisesem inainte ca tu sa iti termini pledoaria (ramasesei la "pe o fata sa nu o atingi nici macar cu o...", de acolo e berea mea:D)
    am citit azi tot postul si am totusi o neclaritate: cum adica "umbra unei fantome"? Eu am inteles ce vroiai sa zici dar cred ca ar trebui altfel formulat, suna cam ciudat.
    De ce sa judeci oamenii? Mi se pare si incorect si obositor.:) Stai langa ei sau paraseste-i, e mult mai simplu asa.

    RăspundețiȘtergere
  4. The shadow of a ghost :D. Pentru cei care nu s-au prins: fantomele nu prea se vad, iar umbra a ceva care poate ca nu exista cu atat mai putin.
    Daca tu esti desteptzica si intelegi... de ce iti faci griji pentru restul?

    RăspundețiȘtergere