Am mai ucis, cand eram mic. Omoram gandaci si la un moment dat mi-a intrat in cap ca ce e mult nu e bun. Si cum erau multe broaste in lacul parcului 23 August concluzia logica a fost ca trebui redus numarul lor, ca sa fie bine. Copil prost ce eram, am folosit un bat pe care il lasam sa cada peste ele si mai tarziu o bara de metal. Unele nu mureau pe loc, altele incerca sa sara si acum tin minte una care si-a lasat piciorul smuls de bara.
Cand am crescut mare mi-a fost scarba de mine, de ce am facut, de prostia mea.
Acum, in aceasta dimineata, am ucis din nou. Dar a fost diferit, altfel. De data asta... m-am simtit bine, mandru de mine. De ce, pentru ca era vorba de viata mea? Pentru ca era vorba de viata altora? Sau pentru ca am aratat inca o data ca sunt util si ca este nevoie de mine?
Asta era de fapt, imi cumparam afectiunea si atentia cu faptul ca eram de folos. Cel putin asa credeam, asa voiam sa cred, pentru ca in realitate nu poti cumpara ce nu se poate vinde.
Doar ca acum, era ceva diferit pe fetele din jur. Nu mai era respect, ci frica. Vedeam cum se uita, le auzeam aproape gandurile, se intrebau daca sa fuga sau nu. Erau speriati de ce se intamplase, erau mai speriati de monstrul cu fata umana din mijlocul lor decat de cel care i-a atacat de afara.
Nu era decat un singur lucru de facut, am inceput sa ma indrept spre iesire, voiam sa plec, sa nu mai vad frica lor atat de evidenta... Dupa atata timp in mijlocul lor inca nu ma cunosteau, nu intelegeau ca nu as putea niciodata sa-i ranesc? Erau tot ce aveam, problemele lor ma tineau la limita sanitatii si ancorat in realitate.
Cum sa ramai intreg la minte cand te trezesti in stare sa anulezi legile naturii? Cand esti o aberatie?
"Lexa, nu pleca!!" m-a lovit mai tare decat ar fi facut-o probabil creatura care zacea la cativa metri. M-a salvat, un baietel de 4-5 ani, nimeni nu il cunostea dinainte si nici el nu isi stia varsta, a fost cel care m-a oprit. Foarte probabil ca era orfan, de el avea grija un cuplu de pensionari ai caror copii si nepoti apucasera sa fuga. Aveau grija unii de celalalti de fapt, Nica sa se spele pe maini inainte de masa si pe dinti seara inainte de culcare - si cat incerca sa scape de asta, nu-i placea deloc sa astepte sa manance cand venea de la joaca de prin tunele. Iar el trebuia sa aiba grija de "mami buna" si "tati bun" cum le zicea, sa isi ia medicamentele. "Trebuie sa ne citesti ce se intampla cu Skywalker, daca reuseste sa il salveze pe cavalerul Jedi doctor din templul Sith". Proasta alegere pentru lectura pentru niste copii mici, dar selectia era cam limitata. Si pe urma Jedi si Sith sunt doua fete ale aceleiasi monede, binele si raul... E bine sa invete de mici sa faca distinctie intre ele si sa aleaga bine. Ce noroc ca el a vazut mai bine decat mine.
S-a auzit un suspin de usurare in toata statia, toti s-au relaxat si si-au mai revenit. Chiar daca nu complet, si nu a fost niciodata la fel. Stiam asta.
Statia de la Stefan cel Mare era destul de aproape de spital, si aveau catia doctori asa ca le-am trimis lor creatura sa o studieze. Nu ma asteptam sa ajunga la alta concluzie decat ca este un mutant care a luat-o pe alt drum decat cei ca mine. Cel mai probabil din cauza expunerii mai intense, mai indelungate.
Oare asta ma astepta si pe mine? O bruta fara ratiune in stare doar sa distruga? Unde e mandria de mai devreme, n-au ramas in loc decat noi temeri.
Se afișează postările cu eticheta 2017. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 2017. Afișați toate postările
sâmbătă, 31 mai 2008
duminică, 27 ianuarie 2008
2017 - Prima
Venise iarna, plina de zapada iar viata noastra intrase in rutina. Nu aveam idee de ce faptul ca eu doream sa resping radiatia functiona, dar nu te plangi cand ai macar un avantaj acolo. Chiar ma obisnuisem si nu mai era un efort, ajunsesem sa fac asta in mod reflex. Dar tot nu ne aventuram afara, doar pana la Mega Image sa mai luam provizii. Aveam insa drumuri in alte statii de metrou, care aveau nevoie de decontaminare, ceea ce ne permitea sa facem rost de haine de la Unirii si Aparatorii Patriei de exemplu sau de unelte si ceva materiale de constructie de la Aviatorilor. Era tare ciudat sa mergem in hiper-uri sau mega-uri si sa le vedem goale, fara cozi, fara cumparatori, fara angajati... Luam ce puteam duce. Greu a fost sa gasim instalatori si electricieni, dar cautand prin toate statiile, din vorba in vorba s-au adunat 2 echipe. Cu materialele luate de expeditiile noastre afara au reusit incet incet sa faca reamenajari: un fel de zone de dormit, dusuri, sali de lectura care erau si clase pentru cei mici, chiar si mici infirmerii. Am adunat chiar si carti si DVD-uri, un LCD TV de la Samsung si de 3 ori pe saptamana puneam un film. O data pe saptamana ne duceam la CET-uri sa verificam rezervele de combustibil, dar datorita consumului mult redus stocurile aveau sa ne tina usor pana in vara.
Se poate spune ca eram privilegiat. Pentru ca eram util comunitatii eram primul care isi alegea din mancare, aveam un laptop doar al meu, filme si carti, dormeam cel mai bine si la cald pentru ca eram in centrul grupului intotdeauna. Sincer, imi placea sa fiu privit cu admiratie, dar a trebuit sa pun o limita cand mi-au adus niste sucuri si biscuiti de la Mega Image sa le "binecuvantez". Stiam ca sunt deosebit, superior chiar prin inteligenta si talentul meu special. Dar numai Dumnezeu binecuvanteaza, asa ca le-am scos ideea asta din minte. Cu briceagul meu Victorinox am tras o taietura in palma si le-am spus "Zeii nu sangereaza". Bine, nici oamenii nu se vindeca in 5s dupa o taietura asa adanca, dar am purtat o saptamana mana bandajata pentru aparente. Si da, m-a surprins sa vad ce factor de regenerare am, dar nu m-a mai socat. Insa am inceput sa ma intreb daca nu exista si altii ca mine, nu am indraznit sa deschid discutia asta, era prea devreme si trebuia sa fim uniti nu sa avem un motiv in plus sa fim divizati intre cei normali si aberatiile ca mine.
Doar ca secretele nu raman ascunse mult timp, iar uneori ies la lumina mai repede decat te astepti.
Imi plac duminicile, sunt singura zi din saptamana cand imi dau voie sa ma scol mai tarziu pentru ca sambata organizam o mica petrecere, de fiecare data in alta statie. Un pic de muzica, un pic de dans (si Doamne, cat pot sa urasc sa dansez, dar socializarea este importanta pentru supravietuirea comunitatii). Si trebuie sa mai si dorm dupa o saptamana de colindat si luat decizii pentru ca nici nu mi-am dat seama cand am ajuns cel care hotareste cum se aloca resursele, cine sta de garda, cine merge afara, ce film punem...
Dormeam asa de bine, invelit si la cald cand nici nu stiu de ce m-am trezit. Zgomotul de metal rupt mi-a atras atentia catre intrare si probabil asta a fost ce m-a sculat. Inca cheaun dar in picioare m-am indreptat spre usi. Se zgaltaia baricada facuta de noi iar sunetul de metal rupt,nu, sfasaiat era tot mai tare. M-am uitat in jur dupa ceva care sa poata fi folosit ca arma, dar nu aveam asa ceva. Nu mai eram singurul trezit de zgomot, dar eram cel mai aproape cand baricada a fost spulberata si mese, scaune, dulapuri au plutit in toate directiile. Mie mi s-a parut ca s-au miscat atat de incet si chiar am reusit sa ma dau din calea unui scaun si a unei bucati de mese. Nu a fost nimeni ranit serios, din cate am realizat pe moment. Dar atentia s-a intors repede catre intrare, unde o forma aproape umana se afla in mijlocul resturilor de baricada. Mai corect ar fi spus se afla, pentru ca namila a tasnit foarte repede, un salt neasteptat de mare... doar ca pe la jumatatea lui viteza sa a incetinit foarte mult si am avut destul timp sa ma dau la o parte. Fiind cel mai apropiat am fost prima tinta probabil. Asa am putut sa vad mai bine ce ne ataca, o forma umanoida de peste 2 metri jumatate, acoperita in cateva carpe care lasau sa se vada bratele si picioarele pline de un sistem muscular dezvoltat excesiv, o piele galbuie si aproape solzoasa degete care se terminau cu gheare. Ochi verzi sticlosi si aproape fosforescenti, maxilarul de jos mai proeminent decat cel de sus. Cu un fel de sasait suierat printre colti s-a aruncat din nou catre mine, dar miscarile sale erau atat de incetinite incat nu am avut nici o dificultate sa-i evit ghearele si pumnii cu mici pasi laterali ca sa ma dau din calea sa. Dincolo de panica initiala incep sa imi dau seama ca nu este normal sa ma pot misca atat de repede si sa vad atacurile in ralanti. Dar preocuparea mult mai importanta este faptul ca trebuie oprit iar eu inca gandeam in termeni marimea muschilor duc la puterea loviturii si nu imi dadeam seama cum as putea eu sa castig in fata unui astfel de adversar. In momentul in care m-a ratat cu o directa de dreapta am decis sa imi incerc norocul si sa ma strecor repede langa creatura sa ii car cativa pumni dupa care sa fug deoparte. Era deja in plin avant, eu m-am dat un pic in spate, mi-am ridicat pumnii si am inceput sa lovesc din stanga lui. Prima dreapta a nimerit undeva in ceea ce trebuie sa fi fost abdominalii sai, stanga a prins mai catre plex, seria a doua de lovituri a urcat spre coaste. Ma asteptam sa imi fac praf pumnii si sa imi rup incheieturile, dar macar de as putea sa lovesc indeajuns de tare incat sa ma urmeze afara din statie. Ce bine era daca as fi putut sa transform toata energia cinetica a pumnilor in coastele creaturii si sa le dezintegrez...
Cand am vazut ca isi recapata echilibrul am sarit inapoi, ca sa ma pregatesc sa eschivez un nou atac, ce nu a intarziat sa vina. De data asta am prins 3 randuri de lovituri si pentru ca am gasit pozitie mai buna in dreapta lui loviturile mele de stanga au fost mult mai puternice. Mult mai calm l-am lasat sa treaca de mine si m-am pregatit pentru intoarcerea sa. Doar ca s-a oprit, a mai facut cativa pasi si s-a prabusit scuipand sange.
Se poate spune ca eram privilegiat. Pentru ca eram util comunitatii eram primul care isi alegea din mancare, aveam un laptop doar al meu, filme si carti, dormeam cel mai bine si la cald pentru ca eram in centrul grupului intotdeauna. Sincer, imi placea sa fiu privit cu admiratie, dar a trebuit sa pun o limita cand mi-au adus niste sucuri si biscuiti de la Mega Image sa le "binecuvantez". Stiam ca sunt deosebit, superior chiar prin inteligenta si talentul meu special. Dar numai Dumnezeu binecuvanteaza, asa ca le-am scos ideea asta din minte. Cu briceagul meu Victorinox am tras o taietura in palma si le-am spus "Zeii nu sangereaza". Bine, nici oamenii nu se vindeca in 5s dupa o taietura asa adanca, dar am purtat o saptamana mana bandajata pentru aparente. Si da, m-a surprins sa vad ce factor de regenerare am, dar nu m-a mai socat. Insa am inceput sa ma intreb daca nu exista si altii ca mine, nu am indraznit sa deschid discutia asta, era prea devreme si trebuia sa fim uniti nu sa avem un motiv in plus sa fim divizati intre cei normali si aberatiile ca mine.
Doar ca secretele nu raman ascunse mult timp, iar uneori ies la lumina mai repede decat te astepti.
Imi plac duminicile, sunt singura zi din saptamana cand imi dau voie sa ma scol mai tarziu pentru ca sambata organizam o mica petrecere, de fiecare data in alta statie. Un pic de muzica, un pic de dans (si Doamne, cat pot sa urasc sa dansez, dar socializarea este importanta pentru supravietuirea comunitatii). Si trebuie sa mai si dorm dupa o saptamana de colindat si luat decizii pentru ca nici nu mi-am dat seama cand am ajuns cel care hotareste cum se aloca resursele, cine sta de garda, cine merge afara, ce film punem...
Dormeam asa de bine, invelit si la cald cand nici nu stiu de ce m-am trezit. Zgomotul de metal rupt mi-a atras atentia catre intrare si probabil asta a fost ce m-a sculat. Inca cheaun dar in picioare m-am indreptat spre usi. Se zgaltaia baricada facuta de noi iar sunetul de metal rupt,nu, sfasaiat era tot mai tare. M-am uitat in jur dupa ceva care sa poata fi folosit ca arma, dar nu aveam asa ceva. Nu mai eram singurul trezit de zgomot, dar eram cel mai aproape cand baricada a fost spulberata si mese, scaune, dulapuri au plutit in toate directiile. Mie mi s-a parut ca s-au miscat atat de incet si chiar am reusit sa ma dau din calea unui scaun si a unei bucati de mese. Nu a fost nimeni ranit serios, din cate am realizat pe moment. Dar atentia s-a intors repede catre intrare, unde o forma aproape umana se afla in mijlocul resturilor de baricada. Mai corect ar fi spus se afla, pentru ca namila a tasnit foarte repede, un salt neasteptat de mare... doar ca pe la jumatatea lui viteza sa a incetinit foarte mult si am avut destul timp sa ma dau la o parte. Fiind cel mai apropiat am fost prima tinta probabil. Asa am putut sa vad mai bine ce ne ataca, o forma umanoida de peste 2 metri jumatate, acoperita in cateva carpe care lasau sa se vada bratele si picioarele pline de un sistem muscular dezvoltat excesiv, o piele galbuie si aproape solzoasa degete care se terminau cu gheare. Ochi verzi sticlosi si aproape fosforescenti, maxilarul de jos mai proeminent decat cel de sus. Cu un fel de sasait suierat printre colti s-a aruncat din nou catre mine, dar miscarile sale erau atat de incetinite incat nu am avut nici o dificultate sa-i evit ghearele si pumnii cu mici pasi laterali ca sa ma dau din calea sa. Dincolo de panica initiala incep sa imi dau seama ca nu este normal sa ma pot misca atat de repede si sa vad atacurile in ralanti. Dar preocuparea mult mai importanta este faptul ca trebuie oprit iar eu inca gandeam in termeni marimea muschilor duc la puterea loviturii si nu imi dadeam seama cum as putea eu sa castig in fata unui astfel de adversar. In momentul in care m-a ratat cu o directa de dreapta am decis sa imi incerc norocul si sa ma strecor repede langa creatura sa ii car cativa pumni dupa care sa fug deoparte. Era deja in plin avant, eu m-am dat un pic in spate, mi-am ridicat pumnii si am inceput sa lovesc din stanga lui. Prima dreapta a nimerit undeva in ceea ce trebuie sa fi fost abdominalii sai, stanga a prins mai catre plex, seria a doua de lovituri a urcat spre coaste. Ma asteptam sa imi fac praf pumnii si sa imi rup incheieturile, dar macar de as putea sa lovesc indeajuns de tare incat sa ma urmeze afara din statie. Ce bine era daca as fi putut sa transform toata energia cinetica a pumnilor in coastele creaturii si sa le dezintegrez...
Cand am vazut ca isi recapata echilibrul am sarit inapoi, ca sa ma pregatesc sa eschivez un nou atac, ce nu a intarziat sa vina. De data asta am prins 3 randuri de lovituri si pentru ca am gasit pozitie mai buna in dreapta lui loviturile mele de stanga au fost mult mai puternice. Mult mai calm l-am lasat sa treaca de mine si m-am pregatit pentru intoarcerea sa. Doar ca s-a oprit, a mai facut cativa pasi si s-a prabusit scuipand sange.
marți, 4 septembrie 2007
2017 - Supravietuirea
Alarma suna din nou, la aceeasi ora si aceeasi melodie pe care o are de luni zile. Recunosc, sunt un lenese si nu prea imi plac schimbarile care au nevoie de inclinatii artistice. Mi se pare foarte complicat si pierdere de energie sa stau sa caut alta melodie.
O dimineata de vara tarzie, ca multe altele. Ma scol, ma uit la laptop ce s-a mai luat peste noapte si ce s-a mai intamplat pe mess. Nimic nou, download-urile au mers foarte bine si nici o fereastra de mess - nu sunt o persoana prea populara si asaltata de cunostiinte. Pe la 6 si un sfert sunt deja in WoW, sa profit de faptul ca nu e weekend si ca e putina lume in Skald la omorat elemente de foc pentru primal fire, ingredientul cel mai cautat de fierarii din joc. In mod ciudat eram singur singurel si nici prin orase nu are cine stie ce activitate. Dimineata devreme nu e multa lume, dar tot sunt cativa care isi lauda produsele si enchant-urile. La casa de licitatii erau doi rusi carora nu le-am acordat atentie, bodoganeau ei ceva acolo, probabil nu se intelegeau la pret. Imi pun armurile facute la licitatie si remarc ca rusii tot se discuta, dar spuneau ceva de Kishinev, Kursk si Cernobil - ultimele 2 deja stiam ca au centrale nucleare. Din curiozitate am dat inapoi sa vad discutia lor, desi nu stiu ruseste exceptional stiu destul sa imi dau seama ca spuneau de accident si explozie la Kishinev si Kursk, mult, mult mai rau decat la Cernobal.
M-am bagat in discutie si am intrebat in engleza ce-i cu exploziile. Eu am crezut ca mint cand unul din ei mi-a spus ca unchiul lui a fost trimis impreuna cu unitatea sa sa faca exercetii de decontaminare si ca ajuns la Kishinev a sunat familia sa spuna ca centrala si orasul aferent nu mai exista, ca nu sunt supravietuitori. Celalalt era din Kursk si era disperat ca nu isi poate prinde familia la telefon, erau plecati la o nunta la o ruda la tara la 200km distanta de oras.
Putea sa fie o farsa, dar era cam ciudata si fara scop, fara finalitate. Asa ca am inceput sa ma uit pe site-ul CNN, BBC, Google... si toate prezentau stiri despre incidente "minore" la varii centrale nucleare. Google News a fost primul care a anuntat o explozie la o centrala nucleara din Sacramento, CNN.com se grabea sa confirme. Pana la 8 toate site-urile de stiri s-au umplut de rapoarte de explozii la centrale nucleare, accidente si opriri sau inchideri.
TVR anunta declansarea starii de urgenta, indemnand cu vocea presedintelui la calm si ordine, la statul in casa. L-am dat dracu' de presedinte si m-am infiintat la Mega Image unde am cumparat cata apa, mancare, conserve si hartie igienica am putut duce. Al doilea drum l-am facut la Sensiblu unde am dat spargere la medicamente, dezinfectant si tot ce am putut lua fara reteta. Specialisti de la Institutul de Fizica Atomica se scarpinau in crestet si nu intelegeau de ce norii radioactivi initiali au ocolit judetele de sud ale Romaniei si au afectat doar Moldova. Ei si meteorologii n-au avut timp mult sa isi emita teorii savante, cu 15 minute inainte de ora 9 a fost randul centralei de la Cernavoda sa aiba o tentativa de accident. Bine ca era prost aprovizionata cu element radiactiv si a fost un mare fas, pentru geniile care erau nu s-au gandit sa inceapa procedura de oprire. Vorba aia, prost sa fii, noroc sa ai.
Restul tarilor din UE au reactionat mult mai eficient, doar in Italia a scapat o centrala de sub control si a explodat, dar era aproape de Roma si Napoli asa ca a luat dupa ea si centrala din Napoli si impreuna au ras cele doua orase de pe harta. Nemtii au stins centralele lor de parca erau becuri, britanicii la fel, tarile nordice si-au executat planurile de urgenta in mod scurt si organizat. Franta a trebuit sa deverseze reactivul in masa, si ei chiar au multe centrale. Spania cu teritoriul ei mai muntos a avut mai mult noroc, si efectele au fost foarte localizate.
Statele Unite au fost atat de preocupate de siguranta dupa 11.09 incat au uitat sa isi asigure protectia pentru centralele lor nucleare, coasta lor de est era deja sub apa cand eu ii intrebam pe rusi ce se intampla. Coasta de vest, cu mult mai putine centrale nucleare a scapat mult mai ieftin.
In Romania salvarea a venit de pe blog-uri si forumuri, daca asteptam dupa guvernul competent si comisiile sale pentru solutii de criza muream toti. Comunitatea online a fost foarte activa, in linii mari planul creat si care s-a si pus in aplicare a fost:
Ce bani mai aveam pe card am scos si mi-am trimis familia sa plece cu ei, sa ii foloseasca daca e nevoie de vreo spaga ca sa ajunga mai repede in siguranta. Nu era destul loc in masini sau trenuri pentru ei, asa ca am ramas. Tanar, puternic, sanatos si cu sanse mai bune de supravietuire decat ei la varsta lor.
Pentru mine si alti sute ca mine statia de la metrou de la Muncii a devenit noua mea casa, si nu era asa rau. Doar mersul la baie, pentru ca facilitatile erau facute pentru cativa, nu sute. O vreme am tinut legatura cu cei plecati cu telefonul mobil, dar la un moment dat radioactivitatea in crestere a inceput sa interfereze cu semnalul si oricum nu mai era de mult nimeni care sa intretina echipamentul. Chiar glumeam intre noi cu "sa-l vad pe ala de la Vodafone care vine sa imi dea factura si penalizarile". Telefonul fix a cedat si el la un moment dat si atunci am inceput sa folosim liniile de metrou pentru transmis mesaje intre comunitatile formate in celelalte statii.
Cat s-a putut am mai facut mici excursii la suprafata pentru alimente, apa, medicamente. Folosind liniile intre statii ne-am organizat si am facut rost de doctori. Cat s-a putut circula la suprafata am trimis batranii si copii la munte, pentru ca ei erau cei mai vulnerabili la radiatia in crestere.
Cand au inceput sa aiba accese de voma cei care au fost la suprafata, sa fie obositi si letargici mi-am dat seama ca radiatia a inceput sa se apropie de 200 REM si ca nu mai este sigur sa iesim fara protectie din statii. Protectie nu aveam, nici un costum, nimic. Nici IFA nu avea asa ceva, am fost acolo sa verificam. Am decis sa limitam aventurile afara la strictul necesar, provizii adunasem dupa socoteala noastra cam pentru 6 saptamani poate chiar 2 luni. Le-am mutat mai adanc, sa incercam sa le protejam cat mai bine de radiatii.
Curand aceleasi simptome au inceput sa apara si la noi, printre cei care dormeau cel mai aproape de intrare am incercat sa ne izolam folosind vagoanele de metrou si am mai castigat o saptamana. Si pe urma intr-o noapte a inceput sa ploua, apa a spalat radioactivitatea de la suprafata si a adus-o si mai aproape de noi prin canalele de scurgere. In somn am inceput sa simt arsura radioactivitatii, o vedeam cum se apropie de mine adormit, ma vedeam pe mine cum incerc sa ma acopar mai bine cu patura, dar nu ma ajuta cu nimic. Mi-am dorit sa pot face ca in visele mele, sa ma apar cu un scut de ceea ce imi face, si am vazut cum o lumina difuza iese de sub patura... Dar eu eram sub patura, cum pot sa ma vad pe mine daca sunt treaz? Poate dorm si visez, iar daca visez pot sa trimit la dracu' radiatia asta pentru ca eu controlez si comand in vis. Am lasat lumina sa creasca, am dorit sa fie mai puternica, sa se concentreze pana a devenit albastra. Am adunat-o la piept si am continuat sa o comprim si sa o adun. Cand au inceput sa ma doara bratele de la efort am izbit-o de podeaua pe care dormeam si am lasat-o sa se imprastie in toata statia si sa se revarse si afara, sa se intinda peste toata intersectia Muncii.
A doua zi dimineata nimeni nu mai era bolnav in statia noastra, nimeni nu mai avea simptomele otravirii cu radiatii.
O dimineata de vara tarzie, ca multe altele. Ma scol, ma uit la laptop ce s-a mai luat peste noapte si ce s-a mai intamplat pe mess. Nimic nou, download-urile au mers foarte bine si nici o fereastra de mess - nu sunt o persoana prea populara si asaltata de cunostiinte. Pe la 6 si un sfert sunt deja in WoW, sa profit de faptul ca nu e weekend si ca e putina lume in Skald la omorat elemente de foc pentru primal fire, ingredientul cel mai cautat de fierarii din joc. In mod ciudat eram singur singurel si nici prin orase nu are cine stie ce activitate. Dimineata devreme nu e multa lume, dar tot sunt cativa care isi lauda produsele si enchant-urile. La casa de licitatii erau doi rusi carora nu le-am acordat atentie, bodoganeau ei ceva acolo, probabil nu se intelegeau la pret. Imi pun armurile facute la licitatie si remarc ca rusii tot se discuta, dar spuneau ceva de Kishinev, Kursk si Cernobil - ultimele 2 deja stiam ca au centrale nucleare. Din curiozitate am dat inapoi sa vad discutia lor, desi nu stiu ruseste exceptional stiu destul sa imi dau seama ca spuneau de accident si explozie la Kishinev si Kursk, mult, mult mai rau decat la Cernobal.
M-am bagat in discutie si am intrebat in engleza ce-i cu exploziile. Eu am crezut ca mint cand unul din ei mi-a spus ca unchiul lui a fost trimis impreuna cu unitatea sa sa faca exercetii de decontaminare si ca ajuns la Kishinev a sunat familia sa spuna ca centrala si orasul aferent nu mai exista, ca nu sunt supravietuitori. Celalalt era din Kursk si era disperat ca nu isi poate prinde familia la telefon, erau plecati la o nunta la o ruda la tara la 200km distanta de oras.
Putea sa fie o farsa, dar era cam ciudata si fara scop, fara finalitate. Asa ca am inceput sa ma uit pe site-ul CNN, BBC, Google... si toate prezentau stiri despre incidente "minore" la varii centrale nucleare. Google News a fost primul care a anuntat o explozie la o centrala nucleara din Sacramento, CNN.com se grabea sa confirme. Pana la 8 toate site-urile de stiri s-au umplut de rapoarte de explozii la centrale nucleare, accidente si opriri sau inchideri.
TVR anunta declansarea starii de urgenta, indemnand cu vocea presedintelui la calm si ordine, la statul in casa. L-am dat dracu' de presedinte si m-am infiintat la Mega Image unde am cumparat cata apa, mancare, conserve si hartie igienica am putut duce. Al doilea drum l-am facut la Sensiblu unde am dat spargere la medicamente, dezinfectant si tot ce am putut lua fara reteta. Specialisti de la Institutul de Fizica Atomica se scarpinau in crestet si nu intelegeau de ce norii radioactivi initiali au ocolit judetele de sud ale Romaniei si au afectat doar Moldova. Ei si meteorologii n-au avut timp mult sa isi emita teorii savante, cu 15 minute inainte de ora 9 a fost randul centralei de la Cernavoda sa aiba o tentativa de accident. Bine ca era prost aprovizionata cu element radiactiv si a fost un mare fas, pentru geniile care erau nu s-au gandit sa inceapa procedura de oprire. Vorba aia, prost sa fii, noroc sa ai.
Restul tarilor din UE au reactionat mult mai eficient, doar in Italia a scapat o centrala de sub control si a explodat, dar era aproape de Roma si Napoli asa ca a luat dupa ea si centrala din Napoli si impreuna au ras cele doua orase de pe harta. Nemtii au stins centralele lor de parca erau becuri, britanicii la fel, tarile nordice si-au executat planurile de urgenta in mod scurt si organizat. Franta a trebuit sa deverseze reactivul in masa, si ei chiar au multe centrale. Spania cu teritoriul ei mai muntos a avut mai mult noroc, si efectele au fost foarte localizate.
Statele Unite au fost atat de preocupate de siguranta dupa 11.09 incat au uitat sa isi asigure protectia pentru centralele lor nucleare, coasta lor de est era deja sub apa cand eu ii intrebam pe rusi ce se intampla. Coasta de vest, cu mult mai putine centrale nucleare a scapat mult mai ieftin.
In Romania salvarea a venit de pe blog-uri si forumuri, daca asteptam dupa guvernul competent si comisiile sale pentru solutii de criza muream toti. Comunitatea online a fost foarte activa, in linii mari planul creat si care s-a si pus in aplicare a fost:
- toata lumea trece muntii in Transilvania
- nu se ia nici un obiect metalic
- cei care nu pot sau nu apuca sa treaca sa isi gaseasca un subteran, o mina, o statie de metrou, o parcare subterana in care sa astepte ocazia sa plece
Ce bani mai aveam pe card am scos si mi-am trimis familia sa plece cu ei, sa ii foloseasca daca e nevoie de vreo spaga ca sa ajunga mai repede in siguranta. Nu era destul loc in masini sau trenuri pentru ei, asa ca am ramas. Tanar, puternic, sanatos si cu sanse mai bune de supravietuire decat ei la varsta lor.
Pentru mine si alti sute ca mine statia de la metrou de la Muncii a devenit noua mea casa, si nu era asa rau. Doar mersul la baie, pentru ca facilitatile erau facute pentru cativa, nu sute. O vreme am tinut legatura cu cei plecati cu telefonul mobil, dar la un moment dat radioactivitatea in crestere a inceput sa interfereze cu semnalul si oricum nu mai era de mult nimeni care sa intretina echipamentul. Chiar glumeam intre noi cu "sa-l vad pe ala de la Vodafone care vine sa imi dea factura si penalizarile". Telefonul fix a cedat si el la un moment dat si atunci am inceput sa folosim liniile de metrou pentru transmis mesaje intre comunitatile formate in celelalte statii.
Cat s-a putut am mai facut mici excursii la suprafata pentru alimente, apa, medicamente. Folosind liniile intre statii ne-am organizat si am facut rost de doctori. Cat s-a putut circula la suprafata am trimis batranii si copii la munte, pentru ca ei erau cei mai vulnerabili la radiatia in crestere.
Cand au inceput sa aiba accese de voma cei care au fost la suprafata, sa fie obositi si letargici mi-am dat seama ca radiatia a inceput sa se apropie de 200 REM si ca nu mai este sigur sa iesim fara protectie din statii. Protectie nu aveam, nici un costum, nimic. Nici IFA nu avea asa ceva, am fost acolo sa verificam. Am decis sa limitam aventurile afara la strictul necesar, provizii adunasem dupa socoteala noastra cam pentru 6 saptamani poate chiar 2 luni. Le-am mutat mai adanc, sa incercam sa le protejam cat mai bine de radiatii.
Curand aceleasi simptome au inceput sa apara si la noi, printre cei care dormeau cel mai aproape de intrare am incercat sa ne izolam folosind vagoanele de metrou si am mai castigat o saptamana. Si pe urma intr-o noapte a inceput sa ploua, apa a spalat radioactivitatea de la suprafata si a adus-o si mai aproape de noi prin canalele de scurgere. In somn am inceput sa simt arsura radioactivitatii, o vedeam cum se apropie de mine adormit, ma vedeam pe mine cum incerc sa ma acopar mai bine cu patura, dar nu ma ajuta cu nimic. Mi-am dorit sa pot face ca in visele mele, sa ma apar cu un scut de ceea ce imi face, si am vazut cum o lumina difuza iese de sub patura... Dar eu eram sub patura, cum pot sa ma vad pe mine daca sunt treaz? Poate dorm si visez, iar daca visez pot sa trimit la dracu' radiatia asta pentru ca eu controlez si comand in vis. Am lasat lumina sa creasca, am dorit sa fie mai puternica, sa se concentreze pana a devenit albastra. Am adunat-o la piept si am continuat sa o comprim si sa o adun. Cand au inceput sa ma doara bratele de la efort am izbit-o de podeaua pe care dormeam si am lasat-o sa se imprastie in toata statia si sa se revarse si afara, sa se intinda peste toata intersectia Muncii.
A doua zi dimineata nimeni nu mai era bolnav in statia noastra, nimeni nu mai avea simptomele otravirii cu radiatii.
sâmbătă, 11 august 2007
2017 - Inceputul
Tarziu in noapte, dorm si visez. Nu am cosmaruri, iar in rarele ocazii in care se intampla sa apara asa ceva pot sa imi controlez derularea visului si sa rezolv orice problema. Monstrii care pe altii ii urmaresc in somn, eu le pun pielea pe bat - doar sa aleg ce abilitate sa folosesc. Caderi in gol - am invatat sa zbor. Inecat in lac - am invatat sa respir sub apa. Intrat in clasa sau la curs ca sa imi dau seama ca nu am haine pe mine - imi creez costum pe loc.
De data asta este un cosmar nou, visez ca sunt in parc sau la munte. Undeva cu copaci, iarba verde, e si o intindere de apa dar nu stiu daca e lac sau rau. Mare nu este in nici un caz, de asta sunt sigur. Si cerul se intuneca, norii acopera soarele, dar sunt nori ciudati pentru ca nu sunt de ploaie sau de ninsoare. Dar incep sa apara niste fulgi aurii, nu din nori pentru ca veneau parca purtati de vant dinspre est. Vant, de unde vant ca nu adie nimic, si totusi vin si se apropie. Ajung langa mine si le simt caldura iar cand incep sa imi atinga pielea frig, intra in mine si ard. Incerc sa inghet in jurul meu, dar e degeaba, fulgii nu sunt afectati. Ma concentrez asupra celor din mine si ii imping afara, nu stiu daca e telekinezie pentru ca sunt prea multi si prea mici... mai curand un fel de camp magnetic. Da asta e, il pot extinde in jurul meu ca sa nu las altii sa ma afecteze.
Natura in jurul meu insa incepe sa arate vestejita, ofilita. Fulgii o afecteaza incet si sigur, o omoara. Incerc sa imi extind campul meu de protectie cat de mult pot, dar e prea putin, de-abia ajunge sa acopere un diametru de cativa metri in jurul meu. E visul meu, eu comand si eu decid ce se intampla! Imi adun energia mea, e neobisnuit de mare daca stau sa compar cu ce am facut in alte vise in care aveam nevoie sa pun capat unui cosmar, imi doresc sa fie modulata pe frecventa campului care respinge fulgii si o concentrez intre palmele mele. O adun intr-o sfera ce pulseaza si creste si ii dau drumul in directia din care veneau fulgi Se duce ca un val, impinge fulgii dar eu nu sunt multumit, ii vreau distrusi, eliminati si furia ma alimenteaza cu energie pe care o las sa curga in valuri...
Ma trezesc ud de transpiratie, obosit si cheaun. Dupa un pahar cu apa ma culc la loc si dorm mai bine, fara vise.
De data asta este un cosmar nou, visez ca sunt in parc sau la munte. Undeva cu copaci, iarba verde, e si o intindere de apa dar nu stiu daca e lac sau rau. Mare nu este in nici un caz, de asta sunt sigur. Si cerul se intuneca, norii acopera soarele, dar sunt nori ciudati pentru ca nu sunt de ploaie sau de ninsoare. Dar incep sa apara niste fulgi aurii, nu din nori pentru ca veneau parca purtati de vant dinspre est. Vant, de unde vant ca nu adie nimic, si totusi vin si se apropie. Ajung langa mine si le simt caldura iar cand incep sa imi atinga pielea frig, intra in mine si ard. Incerc sa inghet in jurul meu, dar e degeaba, fulgii nu sunt afectati. Ma concentrez asupra celor din mine si ii imping afara, nu stiu daca e telekinezie pentru ca sunt prea multi si prea mici... mai curand un fel de camp magnetic. Da asta e, il pot extinde in jurul meu ca sa nu las altii sa ma afecteze.
Natura in jurul meu insa incepe sa arate vestejita, ofilita. Fulgii o afecteaza incet si sigur, o omoara. Incerc sa imi extind campul meu de protectie cat de mult pot, dar e prea putin, de-abia ajunge sa acopere un diametru de cativa metri in jurul meu. E visul meu, eu comand si eu decid ce se intampla! Imi adun energia mea, e neobisnuit de mare daca stau sa compar cu ce am facut in alte vise in care aveam nevoie sa pun capat unui cosmar, imi doresc sa fie modulata pe frecventa campului care respinge fulgii si o concentrez intre palmele mele. O adun intr-o sfera ce pulseaza si creste si ii dau drumul in directia din care veneau fulgi Se duce ca un val, impinge fulgii dar eu nu sunt multumit, ii vreau distrusi, eliminati si furia ma alimenteaza cu energie pe care o las sa curga in valuri...
Ma trezesc ud de transpiratie, obosit si cheaun. Dupa un pahar cu apa ma culc la loc si dorm mai bine, fara vise.
luni, 6 august 2007
2017 - preludiu
Este anul 2017, 10 ani au trecut de la ziua in care omenirea asa cum o stim a devenit specie pe cale de disparitie. Unii cred ca totul a inceput mult inainte, cu o femeie de stiinta poloneza casatorita cu un profesor francez care au descoperit impreuna radiumul. Stiinta a progresat, iar pe 6 august acum 72 de ani omenirea a reusit sa foloseasca pentru prima oara arme atomice impotriva membrilor sai.
Urmatorul pas in evolutie a fost incercarea folosirii energiei atomului pentru viata, transformand-o in curent electric. Cat de putin stiau despre atom si secretele sale... Omenirea nu a inteles mesajul nici in 1986, accidentul de la Cernobil nu a fost destul de clar. De abia in 2007, 11 ani mai tarziu, nu a mai fost loc de indoiala...
Prima centrala a fost una din Cecenia, doar un accident considerat minor. A urmat una din Sacramento iar cateva minute mai tarziu toata coasta de est SUA a fost transformata intr-un desert radioactiv. Centralele din Ucraina si Rusia au urmat una cate una... In Franta, Germania si restul UE deja incercau sa coordoneze oprirea reactiilor nucleare, exploziile au reusit sa fie evitate pentru ca au ales sa dea drumul la apa si sa imprastie reactivul nucleara in natura ceea ce a localizat si limitat pierderile de vieti omenesti.
Intr-o luna de la primul accident populatia pamantului era mai putin de jumatate, China si India din cauza zonelor dens populate si a lipsei bazei materiale au ramas cu 2 sau 300 de milioane de locuitori impreuna din 2 miliarde si cat aveau inainte.
Romania a avut noroc, cu Cernavoda mai mult oprit si din cauza reparatiilor nu a afectat cu explozia sa decat estul tarii pana in nord la Iasi si Suceava.
Nu a fost deloc ca in filmele de groaza, cu sfarsitul lumii. Comunicatiile, telefoanele, Internetul au continuat sa functioneze luni de zile dupa. De parca asta ar fi putut ajuta cumva pe cei din zonele contaminate. N-a servit decat sa arate celor care nu au murit repede ce soarta ii asteapta pe ei curand.
Panica si disperarea au adus multe tari intr-un razboi civil, adaposturile anti atomice nu erau destule, medicamentele si resursule nu aveau cum face fata unui dezastru generalizat pe toata planeta. SUA au picat primele in anarhie, la vreo 3 sau 4 luni dupa accident comunicatiile si legatura cu ele au incetat. Alte tari au fost mai norocoase, de exemplu China si India au incercat sa colaboreze - sa gaseasca cateva zone mai putin afectate unde sa supravietuiasca. Japonia probabil s-a descurcat cel mai bine, obsesia lor datorata atacurilor de la Hiroshima si Nagasaki i-a facut sa fie pregatiti pentru asa ceva. Probabil, pentru ca de ei nu s-a mai auzit nimic de la prima explozie.
Urmatorul pas in evolutie a fost incercarea folosirii energiei atomului pentru viata, transformand-o in curent electric. Cat de putin stiau despre atom si secretele sale... Omenirea nu a inteles mesajul nici in 1986, accidentul de la Cernobil nu a fost destul de clar. De abia in 2007, 11 ani mai tarziu, nu a mai fost loc de indoiala...
Prima centrala a fost una din Cecenia, doar un accident considerat minor. A urmat una din Sacramento iar cateva minute mai tarziu toata coasta de est SUA a fost transformata intr-un desert radioactiv. Centralele din Ucraina si Rusia au urmat una cate una... In Franta, Germania si restul UE deja incercau sa coordoneze oprirea reactiilor nucleare, exploziile au reusit sa fie evitate pentru ca au ales sa dea drumul la apa si sa imprastie reactivul nucleara in natura ceea ce a localizat si limitat pierderile de vieti omenesti.
Intr-o luna de la primul accident populatia pamantului era mai putin de jumatate, China si India din cauza zonelor dens populate si a lipsei bazei materiale au ramas cu 2 sau 300 de milioane de locuitori impreuna din 2 miliarde si cat aveau inainte.
Romania a avut noroc, cu Cernavoda mai mult oprit si din cauza reparatiilor nu a afectat cu explozia sa decat estul tarii pana in nord la Iasi si Suceava.
Nu a fost deloc ca in filmele de groaza, cu sfarsitul lumii. Comunicatiile, telefoanele, Internetul au continuat sa functioneze luni de zile dupa. De parca asta ar fi putut ajuta cumva pe cei din zonele contaminate. N-a servit decat sa arate celor care nu au murit repede ce soarta ii asteapta pe ei curand.
Panica si disperarea au adus multe tari intr-un razboi civil, adaposturile anti atomice nu erau destule, medicamentele si resursule nu aveau cum face fata unui dezastru generalizat pe toata planeta. SUA au picat primele in anarhie, la vreo 3 sau 4 luni dupa accident comunicatiile si legatura cu ele au incetat. Alte tari au fost mai norocoase, de exemplu China si India au incercat sa colaboreze - sa gaseasca cateva zone mai putin afectate unde sa supravietuiasca. Japonia probabil s-a descurcat cel mai bine, obsesia lor datorata atacurilor de la Hiroshima si Nagasaki i-a facut sa fie pregatiti pentru asa ceva. Probabil, pentru ca de ei nu s-a mai auzit nimic de la prima explozie.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)